Arhitectura şi pictura


Fiind amplasat într-un loc izolat, Schitul Locurele nu a fost zidit în formă de cetate, ca alte mănăstiri, ci e înconjurat de un gard simplu, ţărănesc.

Clădirile au dimensiuni reduse, fără elemente arhitectonice monumentale, dar se încadrează armonios în peisajul montan.

Biserica are 14 metri lungime (în exterior) şi este zidită după un plan triconc, cu pridvor închis şi o turlă deasupra pridvorului.

Zidurile groase de aproape un metru fac ca dimensiunile interioare să fie reduse, ceea ce crează o atmosferă intimă.

O originalitate arhitectonică o constituie clopotniţa joasă, amplasată în partea de sud a bisericii.

Pictura, în stil realist-naiv, a fost parţial afectată de trecerea vremii, dar se păstrează destul de bine cea din pronaos şi pridvor, precum şi uşile împărăteşti.

Mai menţionăm că în biserică se găseşte o reproducere a icoanei făcătoare de minuni „Prodromiţa”, de la Sfântul Munte Athos.

Corpul de chilii este construit din piatră şi lemn, în stilul tradiţional al caselor gorjeneşti cu pridvor.